HYPERKINETIC SYNDROME AND STRATEGIES FOR SPECIAL EDUCATION OF HYPERACTIVE CHILDREN

SINDROMUL HIPERKINETIC ȘI STRATEGII ÂN EDUCAREA COPILULUI HIPERACTIV

Abstract

Hyperkinetic syndrome is officially defined as "distinct behavioral syndrome in children who exhibit supernormal levels of activity". Hyperactivity is one of the symptoms of this disorder but they are used synonymously. The disorder is more frequent in males than females. Onset is in childhood. Symptoms often attenuate during late adolescence although a minority experiences the full complement of symptoms into mid-adulthood. Some of the hyperactive kid’s symptoms are: always excited, on extremes either impulsive and hyper or lost and hypo, lack of attention, learning disabilities, problem with interpreting messages, easily get distracted, difficulty in maintaining relationships with other children. All though some amount of breakthrough has been seen in research on hyperactivity but there is a long way to go in finding the common cause and cure. Children affected by hyperkinesia have problems at school and home. It’s difficult for them to change and adhere to systems. But its not end of the world for such children. All these hyperactive children could be put together for specialized training programs to bring them on par with the rest. This way the medication could be kept at the minimum and emphasis could be on reteaching. The parents and teacher also require guidance on handling the kids.

Rezumat

Sindromul hiperkinetic se referă la o instabilitate psiho-motorie patologică. Hiperactivitatea este una dintre simptomele acestui sindrom, dar acesta este un termen folosit și ca sinonim. Tulburarea este mult mai frecventă la băieți decât la fete și apare timpuriu, adesea înainte de 3 ani. Părinții observă că cel mic se mișcă fără încetare, nu stă locului cu nici un chip, nu este atent, nu are răbdare să asculte o poveste, un cântec, că nu-i privește pe cei din jur, are probleme de învățare și relaționare cu alți copii. Părinții ajung din proprie inițiativă sau la îndrumarea educatoarei la neuro-psihiatru, unde copilul primește diagnosticul și, eventual, un tratament medicamentos. Ân ultimul timp, se pune accentul pe reeducare și nu pe medicație. Unii medici recomandă și vizita la psiholog și chiar începerea unei psihoterapii pentru copil și/sau a unei consilieri psihologice pentru părinți și educatori pentru a ști cum să îndrume  comportamentul copilului.